În urmă cu aproximativ o săptămână, Rapid și-a manifestat interesul față de Andrei Ivan. Chiar președintele Viorel Moldovan a afirmat acest lucru în cadrul unei conferințe de presă.
Și FCSB a intrat pe fir. Gigi Becali, patronul campioanei, a evidențiat că îl vrea pe Ivan, dar oamenii din staff-ul său s-au opus mutării, motiv pentru care a picat transferul.
Totuși, milionarul din Pipera confirmă faptul că mai vrea să aducă un atacant la gruparea roș-albastră până se va încheia perioada de mercato din această vară.
“Pe Ștefănescu îl mai așteptăm câteva meciuri, îl mai vedem. Dacă nu, luăm altul, asta este. Lasă, să știe de frică, ați văzut cum au jucat Popa, Lixandru sau Târnovanu. Olaru e ultima zi, să plătească cineva clauza, acum nu e nimeni interesat. Mă interesează doar să aduc, nu vorbesc de plecări. Vreau un atacant.
Pe Andrei Ivan îl vreau, dar nu mă lasă restul oamenilor din staff, eu îl doresc, dar mi-au zis că nu. Thiam nu e număr 9 și oricum nu iei jucători de acolo (n.r. ”U” Cluj), sunt oameni dificili. De Abdalah îmi place, dar nu cred că îl dă Dinamo. De abia s-au pus pe picioare, vor și ei play-off, își pun fanii în cap”, a spus Gigi Becali la televiziunea DigiSport.
Veniri – Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), Florin Tănase (Al Okhdood / gratis), William Baeten (FCU Craiova / gratis), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)
Reveniri după împrumuturi – Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)
Plecări – Florinel Coman (Al Gharafa / 5.25 milioane de euro), Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Matei Tănasă (Poli Iași / gratis), Cătălin Gogor (Șelimbăr / gratis), Eduard Rădăslăvescu (Farul / gratis), Dan Spătaru (Chiajna / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat), Alexandru Maxim (Voluntari / împrumutat)
Source link