„Le-a luat trei luni să-şi dea seama că a fost un henţ pe care aproape toată lumea a putut să îl vadă într-o secundă„, a comentat luni Toni Kroos, care s-a retras după acest Campionat European.
”Asta mă linişteşte foarte mult (râde). Pot să mă numesc acum campion european pentru că au confirmat-o oficial? Nu prea cred”, a adăugat el.
Comisia de Arbitri UEFA a confirmat că arbitrul englez Anthony Taylor a comis o eroare neacordând penalti la henţul lui Marc Cucurella din prelungirile meciului Spania – Germania, disputat în sferturile de finală ale Euro 2024.
În minutul 106 al partidei, Musiala a şutat la poarta ibericilor, iar Marc Cucurella a blocat balonul cu mâna stângă. Deşi henţul a fost evident, arbitrul Anthony Taylor a considerat că fundaşul de la Chelsea nu a dorit să lovească mingea, pentru că îşi retrăgea mâna către spate. Cum faza nu a fost analizată nici de VAR, nu s-a dictat henţ şi penalti, iar Spania a învins printr-un gol marcat de Mikel Merino, în minutul 119.
Spania s-a calificat în semifinale cu victoria obţinută în partida cu Germania, scor 2-1, iar ulterior a câştigat titlul european, învingând Anglia în finală, cu acelaşi scor, 2-1.
Source link