Meciul de la Priștina a avut implicatii politice, avand in vedere ca tara noastra nu recunoaște independența Kosovo față de Serbia, conform DigiSport.
De exemplu, la meciul de anul trecut, jucat pe Arena Națională în preliminariile EURO 2024, bannerul “Kosovo e Serbia” afișat de o grupare ultras a stârnit un scandal uriaș, iar România a fost ulterior sancționată de UEFA (52.000 de euro amendă + doar cu copii în tribune la meciul cu Andorra).
La Priștina, zilele trecute, au continuat apoi incidentele de la antrenamentul fotbaliștilor, iar la debutul partidei tribunele au huiduit masiv atunci când s-a intonat “Deșteaptă-te române”.
Așa cum era de așteptat, presa din Serbia ne-a luat partea, cum s-a întâmplat și după incidentele din toamna anului trecut. Ba mai mult, sârbii par că s-au bucurat de rezultatul nostru și l-au folosit pentru a aminti încă o dată că nu recunosc independența kosovarilor:
“UEFA ce zice? Imnul României a fost huiduit la Priștina”, au titrat cei de la Sport Klub.
“Rușine istorică la Priștina, fanii așa-zisei Kosovo au huiduit imnul României. Românii și-au umilit rivalii, într-un meci aflat în umbra unui mare scandal”, au reacționat și cei de la Blic.
“Meciul a fost precedat de o atmosferă ostilă din partea fanilor echipei gazdă, care i-au întâmpinat pe români cu fluierături și au fluturat steaguri cu KLA (n.r. Kosovo Liberation Army)”, au scris cei de la Telegraf.
De menționat că și la final au avut loc incidente: suporterii kosovari au aruncat cu fumigene către jucătorii României, dar și cu diverse obiecte, la finalul meciului, în zona tunelului către vestiare.
Source link