Oaspeții, antrenați de Dorinel Munteanu, sunt invincibili în acest sezon și ocupă locul 3 în clasament, dar au o partidă mai puțin disputată.
O singură înfrângere au suferit prahovenii în ultimele şase meciuri disputate în campionat pe teren propriu, în rest au două victorii şi trei remize.
Două succese (3-2 cu FC Botoşani, 2-0 cu FCSB) şi un rezultat de egalitate (1-1 cu UTA) au înregistrat gălăţenii în ediţia curentă din postura de vizitatori.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 39 de ori, de 16 ori s-au impus prahovenii, de 13 ori au câştigat gălăţenii, iar alte 10 partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Petrolul gazdă: 20 de jocuri – 12 victorii Petrolul – 4 remize – 4 succese Oţelul.
O istorie de aproape patru decenii
Primul meci a avut loc pe 24 august 1986, 0-0 la Ploieşti, partida consemnând întâia remiză bifată de gălăţeni în SuperLigă. Pe băncile celor două formaţii s-au aflat Mircea Dridea, respectiv Constantin Rădulescu.
Prima victorie din contul moldovenilor a venit pe 27 septembrie 1987, 2-1 la Ploieşti, golul victoriei fiind marcat de Tudorel Chivu în minutul 89.
Prahovenii vor simţi gustul succesului abia în cel de-al 5-lea joc direct din campionat, pe 8 decembrie 1991, 1-0 acasă, marcator Costel Lazăr.
Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat pe 26 martie 1994, 4-0 la Galaţi pentru „oţelari”, Trupa de la malul Dunării era antrenată de Aurel Ţicleanu, în timp ce „lupii galbeni” îl aveau la conducerea tehnică pe Ion Marin.
Ultima victorie a Oțelului la Petrolul acasă datează tocmai din 2003
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 5 decembrie 1999, Oţelul – Petrolul 3-2.
Ultimul succes bifat de gălăţeni în Superligă din postura de vizitatori: 20 septembrie 2003, Petrolul – Oţelul 0-1.
Cea mai recentă dispută directă din campionat: 5 mai 2024, Petrolul – Oţelul 2-1, goluri marcate de Gheorghe Grozav, Albin Berisha, respectiv Frederic Maciel.
Info: LPF
Source link