Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin și fost oficial la Rapid, a reacționat imediat la vestea că atacantul a ales FCSB în defavoarea echipei din Giulești.
Impresarul consideră că Dan Șucu ar putea transfera un atacant mult mai bun din America de Sud pentru suma de două milioane de euro.
„Eu sunt fericit că l-au ratat. Nu as fi dat niciodată 2.000.000 de euro. Mi se pare enorm. Gândește-te că Edison Cavani a fost achiziționat cu un milion, Pastore cu 1,5 milioane. Dacă au scouteri… Cu 2 milioane poți merge în Uruguay și să aduci doi atacanți și să domini campionatul. Dar cine ar trebui să meargă și cine ar trebui să îi vadă? Mă refer la Rapid. De ce să dau 2 milioane? Merg în Argentina – Uruguay și aduc jucători de top. Și cu pașaport european. Merg, aduc doi atacanți, și omor campionatul”, a declarat Florin Manea.
Cota de piață a lui Daniel Bîrligea este de 1,6 milioane de euro, conform Transfermarkt.
Gigi Becali a declarat că a plătit mai mult decât se aștepta pentru transferul lui Daniel Bîrligea. Se pare că FCSB le va achita celor de la CFR Cluj două milioane de euro pentru jucător, iar Bîrligea va primi un bonus de 200.000 de euro. Ardelenii vor primi un procent de 15% dintr-un transfer ulterior.
Bîrligea va semna un contract valabil pe cinci sezoane, cu un salariu lunar de 25.000 de euro. Gigi Becali i-a stabilit jucătorului o clauză de reziliere de 15 milioane de euro.
Source link