Jucătorul de 25 de ani nu a mai jucat pe Ibrox de mai mult de un an. El și-a petrecut cea mai mare parte a sezonului trecut împrumutat la clubul spaniol Alaves. După revenirea la Rangers, Ianis Hagi a fost trimis la echipa a doua, cel mai probabil din cauza salariului, care ar fi crescut în cazul în care ajungea la 100 de meciuri jucate, el fiind pe teren până atunci în 99 de partide.
Anterior, Clement a spus că Hagi este liber „să caute alte oportunități”, însă acum jucătorul a fost reprimit în lotul primei echipe, înaintea confruntării de joi seară din Europa League cu Lyon, de pe Ibrox, deși internaționalul român nu este trecut pe lista pentru competiția europeană.
„A fost o problemă de contract, anterioară venirii mele la echipă, dar s-a rezolvat”, a spus antrenorul Clement.
„Așa că ambele părți, clubul și Hagi, s-au întâlnit, și totul s-a rezolvat. E clar că sunt fericit de această situație pe care nu mi-a plăcut să o am, dar care s-a rezolvat acum. Deci este normal, s-a întors la antrenamentul echipei, și urmează să-l readucem la cel mai bun nivel. El nu este încă o opțiune, există o cale de parcurs, desigur, dar cu cât ai mai mulți jucători care pot face diferența pentru echipa ta, cu atât mai bine”, a declarat Clement.
„Relația noastră a fost bună tot timpul, nu a fost niciodată o problemă între noi”, a adăugat antrenorul scoțian.
Echipa lui Clement și-a început campania în Europa League cu o victorie – 2-0 în fața lui Malmo, în Suedia, săptămâna trecută și speră la un nou succes în următorul meci.
Source link