Anunțul lui Philippe Clement despre Ianis Hagi înainte de Rangers – FCSB
La conferința de presă premergătoare meciului, Philippe Clement, care se află pe banca tehnică a scoțienilor din octombrie 2023, a punctat faptul că Ianis Hagi nu este disponibil pentru jocurile europene, motiv pentru care fiul lui Gică Hagi nu-și va face apariția nici împotriva lui FCSB.
Românul nu a fost introdus pe lista de jucători trimisă de Rangers către UEFA înainte să înceapă campania din Europa League.
”A fost o situație în vară. Până la urmă și Ianis și clubul au depus un efort. S-a rezolvat situația. Dar nu este pe lista europeană. Nu am știut atunci că trebuie să luăm o decizie. Sper că putem să avem șansa să-l punem pe a doua listă”, a spus Philippe Clement.
Din acest motiv, Ianis Hagi a fost trimis din nou la echipa a doua. Românul a luat parte la Cupa Challenge din Scoția marți seară. A și marcat în minutul 90+3 împotriva lui Stenhousemuir, într-o partidă încheiată 4-1.
Următoarele meciuri, decisive pentru viitorul lui Philippe Clement
În același timp, zvonurile cu privire la o posibilă demitere a lui Philippe Clement sunt din ce în ce mai dese. Chris Sutton, analistul scoțian și fost jucător la rivala lui Rangers, Celtic Glasgow, este ultimul care a vorbit despre acest subiect.
Sutton este convins că antrenorul belgian ar putea fi îndepărtat de pe banca tehnică până la finalul lunii dacă va pierde următoarele partide. Pentru Rangers, urmează duelul cu FCSB din Europa League, iar apoi două partide în campionat cu St. Mirren și Aberdeen.
”Au un meci cu FCSB în Europa League. Vor juca împotriva lui St. Mirren acasă și apoi în deplasare cu Aberdeen. Ultimul este un meci uriaș, pentru că dacă diferența de puncte dintre ele rămâne de șase puncte, iar Aberdeen își mărește avansul la nouă puncte, Clement va fi sub o presiune uriașă. Cu tot respectul pentru Aberdeen, dar cred că va fi un punct de cotitură dacă Rangers pierde acel meci”, a spus Sutton, conform scotsman.com.
Source link